Ce este Economia Circulară?

Economia circulară este singurul model economic care asigură echilibrul între bunăstarea socială și conservarea sistemelor naturale, acest lucru fiind posibil prin inovație și schimbarea fundamentală a perspectivei asupra creșterii economice.

Într-un sistem economic circular, materialele nu se transformă niciodată deșeuri, iar natura se regenerează constant. Astfel, produsele și materialele sunt menținute în circulație cât mai mult timp posibil și la valoarea lor maximă, prin procese precum întreținerea, reutilizarea, recondiționarea, remanufacturarea, reciclarea și, în ultima fază, compostarea.

Economia circulară are la bază trei principii:

1.

Eliminarea deșeurilor
și a poluării

2.

Menținerea produselor și materialelor în circulație

3.

Regenerarea sistemelor
naturale

Sistemul economic actual funcționează în mod predominant liniar, ceea ce implică extragerea materiilor prime din Pământ, utilizarea acestora pentru a produce bunuri care, în cele din urmă, se transformă în deșeuri și sunt aruncate. Pe de altă parte, într-o economie circulară, deșeurile sunt prevenite prin regândirea procesului de proiectare a produselor (design circular), punând accent pe sustenabilitate și protecția ecosistemelor naturale.

Prin reducerea consumului de resurse finite pentru fiecare unitate de valoare creată, economia circulară devine singura abordare economică și socială capabilă să răspundă nevoilor societății într-un mod sustenabil, atât cantitativ, cât și calitativ.

Această abordare asigură o creștere economică de durată, menținând-o independentă de consumul excesiv de resurse naturale.

Prin colaborarea strânsă cu membrii noștri și prin parteneriate strategice cu autoritățile, mediul academic și organizații internaționale similare, dezvoltăm studii și soluții practice menite să accelereze adoptarea economiei circulare în România.

Ultimele noutăți
Circular Monday: Mișcarea globală pentru consum circular pe 20 noiembrie 2023
Comunicate de presă
Circular Monday: Mișcarea globală pentru consum circular pe 20 noiembrie 2023

Circular Monday a fost descrisă de-a lungul anilor drept „o contracarare a Black Friday”

Citește mai departe
CERC este partener al GOVNET la conferința ESG 2023 Raportarea Nefinanciară de Sustenabilitate în România
Evenimente
CERC este partener al GOVNET la conferința ESG 2023 Raportarea Nefinanciară de Sustenabilitate în România

Factorii ESG joacă un rol din ce in ce mai important în creșterea competitivității, iar performanța nefinanciară a unei companii ...

Citește mai departe
Klap.ro se alătură Coaliției pentru Economia Circulară - CERC, promovând sustenabilitatea și inovația!
Comunicate de presă
Klap.ro se alătură Coaliției pentru Economia Circulară – CERC, promovând sustenabilitatea și inovația!

Klap, una dintre cele mai inovatoare companii din România, este încântată să anunțe oficial aderarea sa la Coaliția pentru Economia ...

Citește mai departe
CERC este parteneră a Conferintei „Net Zero Carbon Summit • Net Zero Emissions • Energy Efficiency • Resource Optimisation • Carbon Offset”
Evenimente
CERC este parteneră a Conferintei „Net Zero Carbon Summit • Net Zero Emissions • Energy Efficiency • Resource Optimisation • Carbon Offset”

CERC este parteneră a Conferintei „Net Zero Carbon Summit • Net Zero Emissions • Energy Efficiency • Resource Optimisation • ...

Citește mai departe
Economia circulară și regenerarea resurselor prin reciclare, soluții cheie pentru independența energetică și criza de materii prime
Evenimente
Economia circulară și regenerarea resurselor prin reciclare, soluții cheie pentru independența energetică și criza de materii prime

Tema vizitei de lucru a Comisiei Economice, Industrii și Servicii din Senat la parcul de reciclare din Buzău, din data ...

Citește mai departe
Program de masterat DEZVOLTAREA DURABILĂ A AFACERILOR ȘI ORGANIZAȚIILOR ECONOMICE (DDAOE)
Evenimente
Program de masterat DEZVOLTAREA DURABILĂ A AFACERILOR ȘI ORGANIZAȚIILOR ECONOMICE (DDAOE)

Începând cu anul universitar 2022-2023, oferta educațională a ASE include un nou program de masterat, DEZVOLTAREA DURABILĂ A AFACERILOR ȘI ...

Citește mai departe